money.ro
Actualitatemoney.ro

Compa (CMP) ia măsuri pentru a rezista crizei

Publicat la 15.04.2009, 17:48:59

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Compa (CMP) ia măsuri pentru a rezista crizei

Conducerea producătorului de piese auto Compa Sibiu (CMP) a anunţat că va lua mai multe măsuri pentru a face faţă scăderii comenzilor, printre care se numără reducerea de personal, şomajul tehnic, reducerea cheltuielilor şi a investiţiilor, a informat miercuri societatea.

"Începand cu ultimul trimestru al anului 2008, şi mai cu seamă luna decembrie, s-a resimţit foarte pregnant influenţa crizei economice declanşată la nivel mondial, inclusiv în domeniul auto în care activeaza şi Compa", potrivit comunicatului transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Compania precizează că acelaşi efect va fi resimţit şi asupra volumului producţiei în primele luni ale anului 2009.

Astfel, compania va disponibiliza o parte dintre angajaţi, în special pe cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare. De asemenea, programul de lucru ar putea fi redus la patru zile, în sectoarele în care volumul comenzilor s-a redus puternic.

Compa Sibiu nu va mai produce fară a avea desfacerea asigurată, urmărind totodată evoluţia cursului euro-leu, pentru realizarea de schimburi valutare la cotaţii avantajoase.

Compania va mai cere furnizorilor reducerea preţurilor materiei prime şi prelungirea perioadei în care îşi va putea achita facturile.

Societatea sibiană şi-a bugetat pentru anul curent obţinerea unui profit net de 3,09 milioane lei, de şapte ori mai mare decât cel obţinut în 2008, care s-a situat la valoarea de 439,638 lei.

Compa Sibiu are un capital social de 21,88 milioane lei, divizat în 218,82 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite