Compania aeriană Austrian Airlines, în căutarea unui partener
Publicat la 10.06.2008, 16:31:05
Compania austriacă a înregistrat în acest an o pierdere de aproape 90 de milioane de euro. Ghinionul a făcut ca în aprilie, când Austrian Airlines a sărbătorit jumătate de secol de la primul său zbor comercial, să fie publicată o pierdere trimestrială de 50,1 milioane de euro, un rezultat care i-a dat peste cap toate planurile.
În aceste condiţii, nu este de mirare că este nevoită să apeleze la un parteneriat strategic cu o altă companie. Operatorul aerian aparţine în proporţie de aproape 50% unui holding de stat, iar Viena s-a opus până acum privatizării companiei. Acum, operatorul aerian este nevoit să facă faţă unor pierderi substanţiale, cauzate în special de creşterea preţului la combustibil.
Austrian Airlines a sperat însă să fie salvat de cele 150 de milioane de euro promise de investitorul arab Mohamed Al Jaber, în schimbul a 20% dintre acţiuni. Acesta a aflat la timp că operatorul aerian se confrunta cu mari probleme financiare şi şi-a retras oferta pe ultima sută de metri.
Condiţiile economice, concurenţa de pe piaţa de profil, dar şi preţul ridicat al petrolului au împins compania să ia măsuri imediate, astfel că doar un parteneriat pare a fi colacul de salvare. În aceste condiţii, statul ar putea să vândă din participaţia pe care o deţine, dar nu mai mult de 25%.
Mai multe companii de pe piaţa de profil şi-au arătat interesul pentru operatorul austriac.
Lufthansa a peţit de mai multe ori austrian Airlines. Reprezentanţii Lufthansa au declarat că ar putea fi parteneul ideal pentru compania austriacă. Şi ruşii de la Aeroflot şi-au arătat dispoziţia de a negocia.
Air France KLM întoarce însă spatele acestei provocări, declarând că situaţia de la Alitalia rămâne prioritatea numărul 1 a companiei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
