"Coherent Solutions, companie specializată în dezvoltarea de produse software şi servicii de consultanţă, cu o cifră de afaceri de peste 76 milioane de dolari, intră pe piaţa din România şi deschide primul birou în Bucureşti. Aflată în plin proces de recrutare, compania şi-a propus ca până la finalul anului să ajungă la o echipă de peste 30 de specialişti IT", a informat compania.
Echipa Coherent Solutions România va fi condusă de Alina Şandru.
“Centrul R&D din România vine după ce la începutul acestui an am mai deschis încă două centre în Lituania, respectiv Ucraina, şi completează perfect planul nostru de expansiune în Europa Centrală şi de Est. Chiar dacă pandemia ne-a forţat să gândim şi să muncim diferit, am ales să nu mai amânăm această deschidere şi să investim în dezvoltarea unei echipe în Bucureşti", spune Igor Epshteyn, preşedinte şi chief executive officer.
La nivel global, Coherent Solutions are o echipă de peste 1.500 de angajaţi, experţi în dezvoltarea de produse şi soluţii personalizate, precum aplicaţii web şi mobile, DevOps şi servicii de date şi tehnologii emergente, cum ar fi blockchain şi IoT - cu peste 1.000 de proiecte finalizate în ultimii 25 de ani.

