Din partea României, proiectanţii care vor realiza conducta Nabucco pe teritoriul ţării fac parte din companiile Transgaz, Gaz Proiect Braşov şi Petrostar Ploieşti.
"Lucrările la planurile tehnice detaliate pentru finalizarea rutei conductei multinaţionale Nabucco au intrat într-o etapa intensivă. Companii locale din Austria, Ungaria, România, Bulgaria şi Turcia evaluează şi investighează în prezent toate detaliile tehnice ale traseului întregii conducte, în vederea realizării planurilor tehnice detaliate", a explicat directorul general al Nabucco Gas Pipeline International, Reinhard Mitschek.
Rezultatele sunt necesare pentru obţinerea aprobărilor oficiale, a specificaţiilor de construcţie şi a celor calitative, precum şi în negocierile cu furnizorii de gaze naturale. În plus, analiza constituie o parte substanţială a studiului de impact asupra mediului şi a studiului de impact social, în care sunt implicate instituţiile financiare încă de la început.
Începând cu 1 aprilie, Reinhard Mitschek şi-a suspendat contractul cu OMV Gas&Power GmbH şi a părăsit poziţia de Senior Vice President al OMV Gas Logistics, pentru a se ocupa de realizarea conductei Nabucco, în calitate de director general al Nabucco Gas Pipeline International GmbH.


