money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Compania de Drumuri ar putea plati daune de 25 milioane €

Publicat la 15.10.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Compania de Drumuri ar putea plati daune de 25 milioane €

Recent, la sesizarea constructorului italian, Comisia de Arbitraj a Uniunii Europene a decis ca oficialii Todini “au avut dreptate”, cand au cerut finalizarea contractului.

“Am primit decizia de la Comisia de Arbitraj a UE vineri (n.red. - 12 octombrie). Inca nu se stie suma pe care o vor cere oficialii companiei italiene. Exista si varianta sa contestam aceasta decizie dupa ce vom discuta cu avocatii. Insa, probabil ca nu o vom contesta”, au declarat pentru Business Standard reprezentantii Ministerului Transporturilor (MT).

Lucrarile la centura ocolitoare a Sibiului au inceput in 2004, iar constructia a fost programata sa fie finalizata in acest an. Insa, in septembrie anul trecut, a fost reziliat contractul cu constructorul italian. Todini a sesizat forul european specializat care, recent, i-a dat castig de cauza. Potrivit deciziei luate de Comisia de Arbitraj a UE, cererea de terminare a contractului facuta de Todini in septembrie anul trecut a fost corecta. Drept urmare, compania italiana trebuie sa returneze garantia pentru plati, in timp ce CNADNR va trebui sa plateasca italienilor toate pagubele aparute in urma terminarii contractului. In mod normal, aceasta decizie poate fi contestata in 28 de zile de la emiterea ei, dupa care cele doua parti implicate pot rezolva problema in aproximativ doua luni.

Potrivit unor surse apropiate consultantului, Todini ar putea cere CNADNR circa 30 milioane de euro, ceea ce inseamna ca ar putea obtine pana la 25 milioane de euro, bani pe care Compania de Drumuri va fi nevoita sa-i plateasca.

Mihai Grecu, directorul general al CNADNR, nu s-a putut pronunta in aceasta problema. “Este prematur sa spun ce se va hotari, daca vom contesta sau nu”, a spus acesta.

Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, declara, in luna iunie, ca se va organiza o noua licitatie pentru constructorul centurii ocolitoare a Sibiului. “Practic, s-a incheiat colaborarea cu firma Todini si se va face o alta licitatie publica internationala care sa desemneze o firma cu care sa continuam contractul”, spunea Orban. De altfel, potrivit unor surse din MT, aceasta licitatie se va organiza “cat de curand”, in prezent oficialii ministerului aflandu-se la faza de “documentare”, premergatoare licitatiei. Pe de alta parte, Ludovic Orban a mai spus ca primii 14,5 kilometri vor fi gata pana in iunie 2009.

“Centura Sibiului a durat extrem de mult si imi dau seama ce neplacere e pentru sibieni ca nu au gata centura, cum ar fi trebuit sa fie in data de 14 octombrie 2006”, a spus ministrul. Centura ocolitoare a Sibiului este inclusa intr-un proiect de finantare ISPA si ar trebui sa aiba in total 23,5 kilometri. Acest proiect presupune sase pasaje, patru noduri rutiere, opt poduri, doua intersectii denivelate si o intersectie la nivel.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite