Compania de Factoring (CF), deţinută de Banca Transilvania şi de Intermarket Bank Viena, a deschis două birouri de vânzări la Arad şi Suceava, care vor atrage circa o treime din clienţii noi în 2007 ai firmei şi vor accelera ritmul de creştere al afacerii companiei cu 30%, relatează NewsIn.
Pentru deschiderea celor două birouri au fost luate în calcul unele criterii, precum numărul de întreprinderi nou-înfiinţate în aceste regiuni, cifra de afaceri pe regiuni de dezvoltare, dar şi recomandările venite din partea Băncii Transilvania. Birourile din Arad şi Suceava se adaugă celor două birouri de vânzări deja existente în Bucureşti şi Cluj, se menţionează în comunicatul de presă.
Dezvoltarea companiei va fi accelerată în special de finanţarea prin factoring a exporturilor româneşti. O altă sursa de dezvoltare va fi reprezentată de companiile străine productive nou-înfiinţate, care şi-au stabilit sediile în regiunile menţionate într-un număr mare, din motive legate de apropierea geografică, costul forţei de muncă sau preţul terenului şi al utilităţilor.
Compania de Factoring estimează o cotă de piaţă de 10% pentru 2007 şi de 15% pentru 2008. Pentru acest an, compania mizează pe o cifră de afaceri de 100 -150 milioane euro şi atragerea a 100 de noi clienţi.
Factoringul reprezintă o soluţie de finanţare pentru termenele lungi de plată a facturilor, prin care se creează un avantaj competitiv pentru companii, în special pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Apare, astfel, posibilitatea creşterii cifrei de afaceri sau, după caz, a realizării de investiţii. De asemenea, factoringul dezvoltă flexibilitatea firmei de a-şi asuma termene de plată variate.
Piețe financiaremoney.ro
Compania de Factoring vrea o creştere a afacerilor cu 30%
Publicat la 22.07.2007, 14:36:02
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



