money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Compania de Factoring vrea să-şi dubleze afacerile în 2008

Publicat la 07.12.2007, 12:41:50

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Compania de Factoring vrea să-şi dubleze afacerile în 2008
Cifra de afaceri pentru sfârşitul lui 2007, de 115 milioane euro, este cu 5% peste nivelul prognozat de Compania de Factoring la începutul acestui an, datorită dezvoltării portofoliului de clienţi care activează în industria materialelor de construcţii şi cea alimentară.

Un alt factor important care a contribuit la dezvoltarea afacerii companiei îl reprezintă creşterea portofoliului de clienţi importanţi în zona Transilvaniei, prin deschiderea biroului de vânzari regional, precum şi prin creşterea volumului de finanţare acordat clienţilor existenţi. "Sperăm ca numărul de clienţi să se dubleze şi să creştem pe toate segmentele de factoring", a precizat Chirca.

Compania de Factoring a obţinut în această toamnă un împrumut în valoare de circa 15 milioane euro de la două bănci, cu scopul de a acorda finanţare întreprinderilor mici şi mijlocii, urmând ca în primul trimestru al anului viitor să mai contracteze un împrumut de circa 10-15 milioane euro. "Estimăm o creştere a cotei de piaţă de aproape 15% în 2008, de la 10% în prezent, şi o menţinere a nivelului rentabilităţii pe capital de investiţii de 25%, care este un nivel bun", a spus oficialul Companiei de Factoring.

El a adăugat că firmele cu o cifră de afaceri între 300.000 şi 4-5 milioane euro rămân clientela ţintă a companiei. "Aproximativ 90% dintre clienţii companiei sunt firme mici şi mijlocii, iar 70% dintre aceştia au o cifră de afaceri între 4 şi 5 milioane  euro", a mai adăugat Chirca. Pentru creşterea afacerilor, compania mizează pe faptul că portofoliul de produse de factoring este unul dintre cele mai diversificate de pe piaţa din România. "Oferim nu mai puţin de trei produse de factoring la intern şi produse de factoring de export şi de import", a precizat directorul general al companiei.

Factoringul intern reprezintă 90% din portofoliul companiei, restul fiind reprezentat de factoringul de export şi reprezintă o soluţie de finanţare pentru termenele lungi de plată a facturilor, prin care se creează un avantaj competitiv pentru companii, în special pentru IMM-uri. Apare, astfel, posibilitatea creşterii cifrei de afaceri sau, după caz, a realizării de investiţii. De asemenea, factoringul dezvoltă flexibilitatea firmei de a-şi asuma termene de plată variate.

Compania de Factoring IFN SA, membră a Factors Chain International, una dintre cele mai mari organizaţii specializate la nivel mondial, a fost înfiinţată în 2006 de Intermarket Bank Viena şi de Banca Transilvania, cu o cotă de participare la capitalul social al companiei de 50% fiecare. Intermarket Bank Viena, unul dintre fondatorii Companiei de Factoring IFN SA, este lider de piaţă în Europa Centrală şi de Est, având o cotă de piaţă de 31% şi subsidiare în Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi România. În anul 2006, Intermarket Bank Viena a înregistrat o cifră de afaceri totală de 5 miliarde euro.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite