Compania a realizat în primul trimestru din 2008 o cifră de afaceri de cinci milioane euro, în creştere faţă de 4,4 milioane, în aceeaşi perioadă din 2007. Profitul brut al companiei a consemnat o majorare de aproape 27%, până la 530.000 euro.

Primul trimestru al anului a fost marcat pentru compania clujeană Farmec de relansarea gamei de produse de îngrijire a tenului şi a corpului. Relansarea a fost însoţită, în martie, de o serie de oferte speciale dedicate publicului feminin care au impulsionat vânzările. Evoluţia cifrei de afaceri se datorează şi retehnologizării secţiilor de producţie, începută în 2006. Aceasta a condus la scăderea costurilor şi a contribuit la îmbunătăţirea calităţii produselor.

Programul de investiţii va depăşi 12 milioane euro până în 2010 şi vizează reamenajarea spaţiilor de producţie şi modernizarea liniilor de fabricaţie. Modernizarea fabricii a inclus şi crearea primului laborator din Transilvania de analize fizico-chimice şi microbiologice.

Produsele de îngrijire a feţei reprezintă, pentru Farmec, categoria cea mai de succes. Vânzările din acest segment reprezintă 60% din totalul veniturilor. Din punct de vedere cantitativ, compania se situează pe primul loc în topul vânzărilor de produse cosmetice pe piaţa autohtonă la categoria produselor de îngrijire a feţei şi a ochilor, cu o cotă de piaţă de 26,1%.

Farmec SA Cluj-Napoca este cea mai longevivă companie producătoare de produse cosmetice din România şi deţine mărci recunoscute internaţional, precum Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital Plant, Aslavital, Farmec şi Dermofarm. Produsele companiei sunt prezente în ţări de pe toate continentele lumii.

În 2007, Farmec a realizat o cifră de afaceri de 21,5 milioane euro, în timp ce investiţiile de retehnologizare şi modernizare a laboratoarelor de cercetare au depăşit 3,5 milioane euro. Profitul brut realizat de companie în 2007 a fost de 2,7 milioane de euro.