Prezent la o conferinţă de presă alături de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, directorul general al Antibiotice Iaşi, Ioan Nani, a declarat că unitatea pe care o conduce intenţionează să deruleze investiţii în noi fluxuri de producţie şi că a prezentat aceste planuri ministrului Rafila care a vizitat fabrica în cursul dimineţii.
"Ne interesează să investim în actuala secţie de produse topice şi să ajungem astfel să avem cea mai mare capacitate de producţie din Europa la produse gen unguente, geluri, creme, supozitoare, ovule. Avem nevoie de investiţii de câteva milioane de euro pentru a finaliza un flux de topice sterile. Am putea să ne aducem contribuţia acolo unde sunt trataţi bolnavi în clinicile de Mari Arşi. Vrem să dezvoltăm şi un flux de soluţii sterile, dar şi o bază de depozitare pentru un stoc de siguranţă la unele produse pentru cel puţin trei-patru luni. I-am arătat domnului ministru Rafila proiectele noastre. Ne-a împărtăşit ideile şi a promis că vom face demersuri împreună la Ministerul Finanţelor pentru a obţine un ajutor de stat. Sper că vom reuşi“, a afirmat directorul general Antibiotice Iaşi, Ioan Nani.



