money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Compania Iulius Group se pregăteşte pentru marea inaugurare de pe 31 mai 2012

Publicat la 19.04.2012, 14:25:37

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Compania Iulius Group se pregăteşte pentru marea inaugurare de pe 31 mai 2012

Iaşi, 19 aprilie 2012

 

Compania Iulius Group, dezvoltatorul ansamblului multifuncţional Palas, consideră că votul consilierilor locali din Iaşi, care au decis trecerea terenului pe care se află ansamblul din domeniul public în domeniul privat al Consiliului Local, este un gest de normalitate, în beneficiul oraşului şi al ieşenilor, care reconfirmă legalitatea proiectului urbanistic.

 

Consilierii locali au reglementat astăzi un viciu de procedură privind statutul juridic al terenului pe care s-a construit ansamblul multifuncţional arhitectural Palas Iaşi, care în 2011 fusese inventariat în domeniul public, ca urmare a unei decizii definitive şi irevocabile a Curţii de Apel Oradea.

 

În noiembrie 2010, instanţa orădeană a anulat HCL Iaşi nr. 576/2004 prin care se dispunea trecerea terenului din proprietatea publică a municipalităţii în cea privată, pe motiv că nu se făcuse dezafectarea de la utilitatea publică.

 

Cu toate acestea, contractul de asociere dintre Consiliul Local Iaşi şi compania Iulius Group a fost menţinut în permanenţă ca fiind legal şi valabil, prin decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

 

Votul de astăzi al consilierilor locali a avut menirea de a reglementa statutul juridic al terenului, având în vedere că situaţia acestuia este cu totul alta în prezent faţă de anul 2004, raportat la care s-a pronunţat Curtea de Apel Oradea.

 

„Considerăm că votul Consiliului Local Iaşi este un gest de normalitate, care a avut în vedere bunăstarea ieşenilor şi dezvoltarea durabilă a oraşului. Sunt convins că Palas va fi un proiect emblematic pentru România. Vorbim despre o investiţie de 260 de milioane de euro, dorită de peste 80% dintre ieşeni, care va crea 4.000 de locuri de muncă şi va aduce un plus de valoare oraşului. În prezent ne concentrăm pe marea inaugurare, care va avea loc, aşa cum am promis,  pe 31 mai”, a declarat Iulian Dascălu, preşedintele Iulius Group.

 

O parte a ansamblului urbanistic este funcţională încă din toamna anului 2010, odată cu deschiderea clădirilor de birouri clasa A, în care lucrează peste 700 de persoane.

 

Inaugurarea ansamblului Palas va fi grandioasă şi se va desfăşura pe durata a patru zile, compania Iulius Group pregătind pentru public evenimente de amploare, unele dintre acestea în premieră naţională.

 

DESPRE PALAS

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite