money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Compania Naţională a Uraniului vrea să concesioneze perimetre în afara ţării

Publicat la 20.04.2009, 09:40:46

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Compania Naţională a Uraniului vrea să concesioneze perimetre în afara ţării

"În vederea asigurării materiei prime pentru fabricarea combustibilului necesar Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, Compania Naţională a Uraniului (CNU) are în vedere trei variante şi anume: creşterea producţiei interne, prin lucrări de dezvoltare în vederea atragerii în circuitul industrial de noi zăcăminte interne, concesionarea de perimetre în afara graniţei şi importul de concentrate tehnice de uraniu, în scopul rafinării acestora", a afirmat Nicu Popa.

Directorul general al CNU a mai spus totodată că şi-a propus urmărirea tuturor posibilităţilor de asigurare a materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear pentru Reactoarele 3 şi 4, dar că, până acum, nu au fost parcurse etape în acest sens, fiind la stadiul de intenţie. "Pe viitor, în funcţie de strategia ministerului de resort, conducerea companiei va acţiona şi în această direcţie", a precizat Nicu Popa.

CNU deţine licenţă de exploatare numai pentru o parte din resursele de uraniu ale României. Compania desfăşoară activităţi miniere de exploatare pe un zăcământ din Carpaţii Orientali, până la epuizarea rezervei exploatabile.

Şi Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti (care aparţine de Nuclearelectrica) îşi va dubla producţia, din 2010-2011, în vederea asigurării de fascicule de uraniu a viitoarelor reactoare 3 şi 4 de la Cernavodă, potrivit datelor transmise de Nuclearelectrica, la solicitarea Agenţiei NewsIn. Astfel, compania ia în considerare să cumpere uraniu de pe piaţa internaţională. "Există o piaţă a uraniului bine reglementată, care este dominată de ţări cu importante rezerve de uraniu, cum ar fi Canada, Australia , Kazahstan, etc. România poate încheia contracte comerciale de cumpărare de uraniu", potrivit Nuclearelectrica.

CNU şi Nuclearelectrica sunt companii aflate sub autoritatea Ministerului Economiei.

Producţia de minereu de uraniu s-a diminuat constant în ultimul deceniu, ca urmare a închiderii de capacităţi de producţie pe considerentul nerentabilităţii economice sau al epuizării rezervelor geologice. Rezervele de minereu existente şi exploatabile asigură cererea de uraniu natural până la nivelul anului 2017 pentru funcţionarea a două unităţi nuclearoelectrice pe amplasamentul Cernavodă. Potenţialele noi perimetre de zăcăminte de minereu de uraniu nu pot modifica semnificativ acesta situaţie, ceea ce impune adoptarea unor măsuri specifice pentru asigurarea resurselor de uraniu natural conform necesarului rezultat din programul de dezvoltare a energeticii nucleare, potrivit Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020.

Reprezentanţii Nuclearelectrica spun că, din estimările făcute, rezerva de uraniu a României poate asigura funcţionarea a două unităţii în următorii zece ani.

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă (707 MW) este în funcţiune din 1996. În semestrul al II-lea al anului 2007, Unitatea nr. 2 Cernavodă începe exploatarea comercială, asigurând astfel dublarea producţiei naţionale de energie electrică de provenienţă nucleară. Activitatea de exploatare şi preparare a minereurilor de uraniu şi de rafinare a concentratelor tehnice este de interes strategic.

Din minereul de uraniu se obţine pulberea sinterizabilă de dioxid de uraniu, care se utilizează pentru fabricarea în România a combustibilului nuclear destinat unităţilor nuclearoelectrice de la Cernavodă.

România nu are o piaţă a uraniului, unicul furnizor fiind Compania Naţională a Uraniului. Preţul uraniului folosit la fabricarea combustibilului nuclear pentru CNE Cernavodă este negociat între furnizor şi utilizator, respectiv Societatea Naţională „Nuclearelectrica” — S.A. La nivel mondial există o piaţă dezvoltată a uraniului, cu un grad ridicat de stabilitate. La această stabilitate contribuie şi existenţa unor rezerve semnificative de uraniu în zone geografice lipsite de conflicte.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite