Consiliul de administraţie al celui de-al treilea mare operator aerian din Statele Unite, Delta Air Lines, a convenit să reia negoierile cu al cincilea jucător din piaţă: Northwest. Discuţiile dintre cele două companii au început la sfârşitul anului trecut şi chiar au ajuns la un acord în februarie, însă piloţii s-au împotrivit fuziunii. Reprezentanţii companiilor au hotărât atunci să oprească negocierile până vor ajunge la o înţelegere cu angajaţii.
Mai multe fuziuni din sectorul aerian au eşuat deja în Statele Unite din cauza intereselor divergente ale piloţilor şi ale conducerii companiilor respective. După februarie, piaţa de transport aerian a scăzut continuu pe fondul încetinirii ritmului de creştere al economiei şi al majorării preţurilor la carburanţi. Scăderea a fost resimţită şi de Delta şi Northwest, care în ultimele zile şi-au redus capacitatea de transport. Realizarea fuziunii ar putea impulsiona relansarea celor doi operatori.
Companiile aeriene americane Delta şi Northwest au reluat discuţiile privind o eventuală fuziune
Publicat la 07.04.2008, 09:38:38
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
