"Companiile E-Distribuţie, parte a grupului Enel, lider mondial şi pionier în tehnologia contoarelor inteligente, continuă procesul de digitalizare a reţelei prin instalarea a încă 160.700 de contoare inteligente anul acesta, o investiţie ce se ridică la peste 57 de milioane de lei. Astfel, până la finalul anului, E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea şi E-Distribuţie Muntenia, vor ajunge la un număr total de peste 1.090.000 de contoare inteligente instalate, în urma unor investiţii de aproape 300 de milioane de lei, cumulate în perioada 2015 – 2021", a informat compania.
Companiile E-Distribuţie au, împreună, cel mai mare număr de contoare inteligente instalate până acum în România, aproape 930.000. Cu ajutorul acestora, consumatorii finali pot avea acces la datele lor de consum, având un control mai bun al consumului de electricitate şi, implicit, posibilitatea de a economisi energie electrică. În plus, contoarele inteligente oferă informaţii ce reduc timpul pentru intervenţii, întrucât unele manevre pot fi făcute de la distanţă.
"Fără reţele de distribuţie digitalizate şi reziliente, care beneficiază de cele mai noi tehnologii, cu greu pot fi atinse ţintele de decarbonare şi de electrificare, două elemente esenţiale pentru tranziţia către o economie sustenabilă şi un mediu protejat. În acest sens, accelerăm procesele de digitalizare cu ajutorul contoarelor inteligente şi creştem investiţiile în modernizarea reţelelor din România, pentru a veni în întâmpinarea clienţilor E-Distribuţie şi îmbunătăţi serviciile noastre. În acest fel, mai mulţi consumatori vor beneficia de avantajele aduse de contorul inteligent, precum citirea contoarelor de la distanţă, oferirea mai multor informaţii despre profilul lor de consum şi promovarea participării lor active la evoluţia pieţei de energie şi la utilizarea responsabilă a energiei”, a declarat Monica Hodor, director general al E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea şi E-Distribuţie Muntenia.
Prosumatorii, consumatorii care produc electricitate din surse regenerabile, pot măsura separat energia produsă. Fie că vorbim de turbine eoliene, fie de panouri solare, contorul inteligent va măsura separat energia pe care un consumator o livrează în reţea şi pe cea pe care o absoarbe din reţea. Consumatorul va şti exact când consumă energie din reţea şi când consumă energia regenerabilă produsă de el.



