money.ro
Actualitatemoney.ro

Companiile de transport aerian, printre perdantii burselor

Publicat la 20.05.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Companiile de transport aerian, printre perdantii burselor

Principalii perdanti pe bursele europene au fost companiile de transport aerian, ale caror actiuni s-au depreciat puternic, pe fondul tranzactionarii petrolului la un nivel de peste 127 de dolari/baril. Pretul petrolului are o contributie de 30% in costurile totale ale acestor companii, potrivit analistilor Credit Suisse Group.

Actiunile British Airways coborau pe bursa londoneza cu peste 5%, la ora 16.21, in timp ce la Frankfurt, titlurile Deutsche Lufthansa se depreciau cu 3%. In acelasi timp, la Bursa Euronext din Paris, actiunile Air France-KLM si EADS au scazut cu 4,3%, respectiv 3,6%. “Petrolul a ajuns la un nivel ridicat si ne asteptam ca aceasta sa influenteze facturile companiilor”, a declarat pentru Bloomberg Alexandre Iatrides, administratorul fondurilor Richelieu Finance. Ieri, analistii Oppenheimer si-au redus din nou estimarile privind castigurile companiilor din sectorul financiar american, anuntand ca previzioneaza o continuare a crizei financiare pana dupa anul 2009, scrie presa internationala.

Totodata, directorul general adjunct al Fondului Monetar International, John Lipsky, a declarat ca institutia sa se asteapta ca stabilitatea financiara la nivel global sa mai intampine inca “riscuri serioase”, potrivit Bloomberg. Vestile privind previziunile vizand sectorul financiar au condus la deprecierea titlurilor principalilor jucatori. Actiunile bancilor franceze Societe Generale si BNP Paribas au scazut cu circa 2,9%, respectiv 1,4%, la ora 16.34, la Paris, in timp ce pe bursa germana, actiunile Commerzbank si Deutsche Bank coborau cu 1,9%, respectiv circa 1%. Titlurile bancii HSBC s-au depreciat la aceeasi ora cu 1,4%, la Londra, iar cele ale bancii elvetiene UBS, cu circa 1%.

La ora 16.39, cel mai semnificativ declin dintre indicii europeni, de aproximativ 2%, il inregistra FTSE 100. Ieri, investitorii si-au marcat profiturile inregistrate pe titlurile companiilor miniere, care s-au apreciat puternic, pe fondul cresterilor preturilor metalelor. Actiunile BHP Billiton si Rio Tinto coborau cu 6,5%, respectiv 5,3%, la ora 16.43. Indicele care urmareste cele mai atractive titluri elvetiene, SMI, a scazut, la aceeasi ora, cu 1,7%, urmat de indicele francez CAC 40, in coborare cu 1,5%. La Frankfurt, indicele DAX a scazut cu 1,4%, ca urmare a scaderii increderii investitorilor germani, pentru a doua luna consecutiv, din cauza presiunilor inflationiste, a intaririi euro si a preocuparilor privind efectele crizei asupra cresterii economice.

In regiune, indicele ATX scadea, la ora 16.50, cu 1,9%, pe fondul deprecierii actiunilor bancilor Raiffeisen si Erste cu 3,6%, respectiv peste 2%. In acelasi timp, indicele WIG20 a coborat cu 1,5%, urmat de indicii BUX si PX, in scadere cu 0,6%, respectiv 0,5%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite