Companiile energetice europene vor o retea de distributie comuna
Publicat la 06.03.2007, 09:47:10
Mai multe grupuri energetice europene plănuiesc să îşi unească reţelele de transport tranfrontalier pentru a se apăra împotriva planurilor Comisiei Europene, care urmăreşte divizarea sectoarelor de producţie şi distribuţie de energie, scrie marţi cotidianul german Süddeutsche Zeitung, informează NewsIn.
Grupurile, în pricipal din Germania, Franţa şi Benelux, plănuiesc să îşi unească reţelele de distribuţie transfrontalieră, urmând a încredinţa conducerea unei societăţi independente.
"Vom fi în continuare proprietari asupra acestor reţele, însă vom contribui şi la ameliorarea mediului concurenţial", a comentat un responsabil al sectorului energiei din Germania, care a preferat anonimatul.
Pentru a îmbunătăţi mediul concurenţial şi a reduce preţurile, Comisia Europeană intenţionează să oblige marile grupuri de energie să îşi separe activităţile de producţie şi distribuţie de electricitate, mergând până la vânzarea acestora din urmă, dacă va fi cazul.
Companiile au fost împotriva acestor planuri, precizând că se aseamănă cu o expropriere, aceste strategii europene fiind virulent criticate în Franţa şi Germania. Acest proiect va fi supus aprobării şefilor de stat şi de guvern a statelor membre UE, reuniţi la Bruxelles.
"Avem nevoie de o legislaţie clară şi sper că statele membre vor accepta propunerile noastre", a comentat preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, într-un interviu acordat cotidianului Handelsblatt.
"Dacă firmele vor încălca dreptul european privind separarea producţiei şi distribuţiei de electricitate, Comisia va acţiona în consecinţă", a avertizat Barroso.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
