Companiile media NBC Universal şi News Corporation se aliază împotriva YouTube
Publicat la 23.03.2007, 09:59:38
Grupurile media NBC Universal şi News Corporation au anunţat, vineri, că, în câteva luni, vor lansa un site video gratuit care va conţine programe TV şi filme şi care va concura direct cu YouTube, platforma video a Google, informează Reuters.
Cele două grupuri media au anunţat că vor mai distribui programe TV şi filme prin portalurile AOL, MSN, Yahoo şi prin reţeaua socială MySpace. Astfel, în afară de YouTube, după lansarea platformei vor avea de suferit şi companiile care plănuiau să lanseze televiziuni prin internet.
Alianţa media dintre NBC şi News Corporation constă în punerea la dispoziţia site-urilor a mii de ore de programe TV, precum "Heroes", "24", "House", "Saturday Night Live" şi "The Simpsons", dar şi a unor filme celebre, precum "Borat", "Little Miss Sunshine" şi "The Devil Wears Prada".
În ultimele luni, marile companii media Viacom, News Corporation şi NBC Universal au discutat lansarea unui competitor pentru YouTube, dar până acum planurile lor comune au ajuns în impas. Gigantul media Viacom a anunţat în februarie că îşi va oferi produsele, inclusiv programele MTV şi filmele Paramount, serviciului video pe internet Joost, care rivalizează cu platforma video online YouTube.
NBC Universal este una dintre cele mai importante companii americane de media şi divertisment. Aceasta este deţinută de conglomeratul de servicii General Electric (80%) şi de grupul francez media Vivendi SA (20%). NBC Universal deţine, printre altele, reţeaua de televiziune NBC şi casa de producţie Universal Studios.
News Corporation este unul dintre cele mai mari concerne media din lume şi a fost creat de Rupert Murdoch. News Corporation deţine, printre altele, reţelele de televiziune Fox, BSkyB şi DirecTV, ziarele "The Sun" şi "The Times", "New York Post" şi studioul de film 20th Century Fox.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
