Cererea pentru spaţii logistice se va diminua în perioada următoare, însă această scădere se va încheia la mijlocul acestui an.
„Eliberarea a numeroase spaţii datorită restrângerii activităţii companiilor, urmate de scăderea valorii chiriei prin renegocierea contractelor, arată că nu mai există interesul pentru închirierea spaţiilor care sunt în stadiu de planşetă. Aşadar, multe proiecte au fost stopate şi urmează a fi reluate în momentul revigorării pieţei.”, se arată în studiu.
În 2009, gradul de neocupare a ajuns la 10-12%, iar chiriile au scăzut de la 4,25-4,5 euro/mp/lună în 2008 la 3,5-4 euro/mp/lună în primul semestru din 2009. Totodată, proprietarii au devenit mai flexibili şi oferă o serie de facilităţi de plată cum ar fi chirii mai mici în cazul extinderii, perioade de gratuitate pentru cei ce închiriază pentru prima dată sau pentru cei ce au intrat în impas financiar, în special retaileri.
Cele mai puţine parcuri logistice se află în sudul Capitalei
În Bucureşti există 47 de parcuri logistice cu o suprafaţă de aproximativ 6.700.000 mp. În anul 2005, erau construiţi sau se aflau în stadiu avansat de construcţie 63.000 mp, în 2006 s-au finalizat şi s-au livrat 222.000 mp, în 2007 – 650.000 mp, în 2008 – 479.269 mp, iar anul trecut au fost livraţi 177.500 mp din cei 300.000 de mp anunţaţi. Concentrarea maximă este în zona de Vest – autostrada A1, unde se găsesc 42,5% din numărul total de centre logistice. În zonele de Nord-Vest şi Nord se găsesc 32%, în zona de Est – 21% şi în zona de Sud doar 4,5%.
În ceea ce priveşte situaţia în restul ţării, numărul parcurilor logistice funcţionale a ajuns la 72, în timp ce alte 49 sunt încă în fază de proiectare sau în stadii incipiente de construcţie, se mai arată în studiul citat. Deşi anul trecut nu s-au mai închiriat spaţii odată cu începerea construcţiei, totuşi cererile existente pe acest segment au fost cele pentru relocare, cea mai mare tranzacţie a anului fiind închirierea de către Unilever a unui spaţiu de depozitare de 30.000 mp în Proiectul Ploieşti West Park. În ultima perioadă, companiile interesate de spaţii dedepozitare solicită suprafeţe mai mici, care nu depăşesc 10.000 de mp şi foarte rar cele de 20.000 mp.
Companiile nu mai sunt interesate de parcurile logistice în fază de proiect
Publicat la 20.05.2010, 13:59:42
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
