Bannerele de pe Acropole pe care stă scris "Poporul are puterea şi nu se va preda" au fost amplasate la baza Panteonului de către membrii sindicatului comunist PAME.
"Prin această mişcare simbolică vrem să arătăm că oamenii nu vor ceda toanelor Capetelor Luminate ale Uniunii Europene, ale Fondului Monetar International şi guvernului. De asemenea, dorim sa arătăm că există motive de optimism în rândul cetăţenilor şi că prin aceste proteste putem face ca guvernul să nu aplice aceste măsuri abuzive pe care încearcă să le treacă în Parlament, în următoarele câteva zile", spune un reprezentant PAME.
Gesturile protestatarilor au atras atentia turiştilor. Grecii panuiesc ca marţi şi miercuri să continue şirul grevelor şi protestelor. Acţiunile lor vin pe fondul deciziei guvernului de a impune un nou plan de austeritate, ce preveede economii bugetare de 28,4 miliarde de euro şi privatizări de 50 de miliarde, până în 2015. Pachetul trebuie să ajungă marţi în Parlament, pentru vot. De aprobarea lui depinde eliberarea noii tranşe din împrumutul de 110 miliarde de euro de la FMI şi Uniunea Europeană şi negocierea unui nou acord de sprijin extern, pentru evitarea falimentului Greciei şi salvarea monedei unice. Atena are nevoie în iulie de 12 milioane de euro pentru datoriile scadente. Sondajele arată că trei sferturi din populaţie se opune acestor măsuri de austeritate. Dar premierul Georgios Papandreou dispune de majoritate parlamentară.
Comuniştii greci protestează la Acropole
Publicat la 27.06.2011, 13:01:06
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
