“Nu s-a întâmplat încă nimic. Întâi să vorbim cu oamenii, iar apoi detaliem”, a spus acesta. Întrebat de ce măsura vizează departamentul de sport şi nu altele, Oancea a declarat că este vorba despre nişte “optimizări”. Directorul de la Antena 3 a explicat că jurnalele de sport ale televiziunii de ştiri vor fi realizate în continuare de producători şi prezentatori de la Antena 3.

Potrivit unor informaţii publicate de Mediafax, dar neconfirmate de Oancea, concedierile vizează 10 dintre cei 16 oameni din departamentul de sport al Antena 3.

Întrebat dacă vor mai exista măsuri similare care să afecteze şi alte departamente din Antena 3 sau din Intact, Oancea a spus: “La fel ca toţi ceilalţi, în funcţie de cum merge economia, trebuie să ne adaptăm şi noi”.

Decizia de restructurare a secţiei sportive de la Antena 3 vine odată cu împlinirea unui an de la lansarea postului sportiv Gsp TV, operat de consorţiul Intact-RCS&RDS, dar şi în contextul lansării pe piaţă a unui nou post sportiv, Digi Sport, operat de RCS, care va muşca şi el din cota de piaţă a nişei sportive.

Trustul Intact a mai luat, la începutul anului, măsuri pentru diminuarea efectelor crizei financiare. Astfel, pe 13 ianuarie, Intact a anunţat, printr-un comunicat de presă, că va aplica o “reducere a costurilor în scopul diminuării efectelor crizei financiare”, printre acestea numărându-se şi micşorarea cu 20% a bugetului pentru salariile angajaţilor.

“Printre măsurile luate la nivel de trust se află şi reducerea bugetului cu salariile angajaţilor Intact Media Group cu 20%. Directorii companiilor care alcătuiesc trustul - printre care se află şi Sorin Oancea, Gabriela Vrânceanu-Firea, Cătălin Tolontan, Marius Tucă, Florin Nicoară, Mihai Gâdea, Şerban Barbato, Dan Matiescu, Radu Naum - au prezentat deja un buget de salarii pe anul 2009, redus cu 20% faţă de anul trecut”, se arăta în comunicatul Intact. De asemenea, în comunicat se spunea că această decizie a fost luată pentru a “preîntâmpina efecte nedorite ale crizei, cum ar fi concedierile masive”.

Intact Media Group deţine televiziunile Antena 1, Antena 2, Antena 3, Antena International şi Euforia TV, posturile de radio Romantic FM şi Radio ZU şi publicaţiile Jurnalul Naţional, Gazeta Sporturilor, Săptămâna Financiară, Financiarul, Felicia, Top Gear, 4WD, Good Food, Good Homes şi Confidenţial.