Concedieri voluntare la Fondul Monetar Internaţional
Publicat la 30.04.2008, 15:06:38
Un angajat din cinci vrea să beneficieze de programul de concediere voluntară deschis de conducerea FMI la începutul lunii martie. Este cu 50% mai mult decât numarul de concedirei vizate, în cadrul programului de reducere a costurilor operaţionale ale Fondului.
Oficialii FMI explică numărul mare de voluntari prin condiţiile avantajoase oferite acestora şi posibilitatea pensionării înainte de termen. Conducerea instituţiei a oferit indemnizaţii echivalente cu salariul pe un an şi jumătate, iar FMI înregistrează între 100 şi 150 de retrageri din funcţie în fiecare an.
Toţi cei 2.900 de angajaţi ai FMI, incluzând membrii consiliului director, au fost eligibili în cadrul programului. Şase şefi de departamente se află printre voluntari şi vor părăsi instituţia în anul următor. Cei mai mulţi dintre angajaţii care vor pleca sunt din rândul managerilor şi din administraţie. Măsura face parte dintr-ul plan de economisire de 100 milioane dolari pe an, anunţat de FMI anul trecut, pe fondul scăderii veniturilor, în contextul în care tot mai puţine ţări solicită împrumuturi.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3470 lei, franc la 5.7304 lei

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
