In fata a peste 1.000 de spectatori, trupa Kumm a marcat zece ani de muzica, alaturi de Zob, Travka, Ada Milea, Luna Amara, Timpuri Noi si The Mood, care au interpretat cate o melodie a formatiei Kumm si una din repertoriul propriu. Concertul a fost deschis cu piesa “1.000 de chipuri”, in varianta punk-rock, interpretata de Zob. Potrivit lui Mircea Toma, sala Operei Nationale a fost aleasa in mod special, pentru ca are “fix 1.000 de locuri”, si se potriveste cu titlul campaniei aniversare Kumm - “1.000 de chipuri”.
In concertul de luni seara, Eugen Nutescu, solistul trupei Kumm, a cantat, alaturi de basist, melodia “Butterflies”.
Dupa acest intro, pe scena au mai urcat cel de-al doilea basist al trupei si unul dintre saxofonisti, dar si Mihai Iordache, actualul saxofonist al formatiei. La eveniment a fost prezent si Dan Byron, fostul solist al trupei, care a interpretat, alaturi de fostii sai colegi, trei melodii din perioada de inceput a formatiei.
Campania aniversara Kumm continua cu o serie de concerte in tara - Cluj, Timisoara, Sibiu, Iasi, Constanta-, unde vor fi invitate sa cante trupe din orasele respective.
Ca proiect de viitor, Kumm va lansa si un produs muzical, doua CD-uri si un DVD, “un jurnal al trupei” si piesa “Freeze”.



