Decizie iimportantă pentru industria culturală și de divertisment,  Guvernul a decis să modifice regulile privind aplicarea timbrului Crucii Roșii din prețul biletelor.

Concertele, festivalurile și filmele, scutite de Guven de timbrul Crucii Roșii

În 2026, festivalurile, concertele, spectacolele și filmele din rețelele de cinematografe nu vor mai fi obligate să includă taxa sus amintită, în timp ce evenimentele sportive rămân în continuare supuse plății timbrului. Decizia a fost adoptată prin ordonanță de urgență și vine după mai multe solicitări formulate de reprezentanții sectorului cultural. Până acum, legislația prevedea aplicarea timbrului Crucii Roșii pentru toate tipurile de evenimente, indiferent dacă era vorba despre cultură, divertisment sau sport, ceea ce a generat costuri suplimentare pentru organizatori și, implicit, pentru public. Potrivit surselor guvernamentale, schimbarea a fost făcută la cererea Ministerului Culturii, care a atras atenția asupra impactului negativ pe care taxa îl avea asupra industriei creative.

În schimb, noua reglementare menține obligația de plată a timbrului de 1% pentru biletele la competiții sportive. Federațiile, cluburile și fundațiile care organizează evenimente sportive, locale, naționale sau internaționale, vor continua să adauge această taxă la prețul biletelor, așa cum se întâmpla și până acum.

Modificarea apare într-un context tensionat pentru sectorul cultural, marcat de proteste și reacții publice puternice din cauza modificăării TVA-ului și aplicării de noi taxe. Peste 300 de artiști și profesioniști din domeniu (printre care soliștii și vedetele de televiziune Tudor Chirilă, Irina Rimes și

, dar și Dan Bittman și Adrian Despot), și-au exprimat nemulțumirea printr-o scrisoare de protest față de promovarea unei ordonanțe de urgență care ar urma să modifice Legea dreptului de autor (Legea nr. 8/1996). Schimbările propuse ar afecta modul de colectare şi de plată a drepturilor pentru muzica difuzată în spaţii publice precum restaurante, baruri, hoteluri, mall-uri ori mijloace de transport.

Concertele, spectacolele și filmele, scutate de Guven de taxa Crucea Roșie
Concertele, spectacolele și filmele, scutate de Guven de taxa Crucea Roșie

În urma acestor reacții, premierul Ilie Bolojan a cerut reluarea consultărilor cu Ministerul Culturii și cu Comisia Europeană, pentru a clarifica efectele noilor măsuri asupra modului în care sunt colectate și plătite drepturile de autor. ”Legea trebuie să îi protejeze pe titularii drepturilor, nu să creeze cadrul pentru a evita sau reduce plata drepturilor lor”, se arată în document, iar semnatarii mai concluzionează că „nicio directivă europeană nu propune diminuarea drepturilor cuvenite artiștilor”.