Concluzii summit SUA - UE: ecologie si geostrategie
Publicat la 01.05.2007, 08:19:02
Încălzirea globală şi detensionarea relaţiilor cu o Rusie nemulţumită de proximitatea rachetelor americane - acestea au fost principalele subiecte pe agenda de lucru a summitului bilateral SUA-Uniunea Europeană, încheiat aseară la Washington. Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durrao Barroso şi preşedintele George Bush au căzut de acord asupra faptului că este necesară o strategie rapidă şi eficace pentru combaterea efectelor încălzirii globale.
Angela Merkel este promotoarea ideii că statele industrializate trebuie să conducă lupta împotriva efectelor tot mai grave ale poluării. Germania speră ca acesta să fie subiectul unei strategii comune şi să domine şi agenda de lucru a summit-ului G8 de luna viitoare.
Merkel a spus că lumea se va lăsa greu convinsă să reducă emisiile de dioxid de carbon, dacă statele dezvoltate nu-şi folosesc tehnologiile în acest scop. Tot mai criticat pentru întârzierea cu care a recunoscut că schimbările climei constituie o problemă, Bush a afirmat că eforturile euro-americane în domeniu ar fi inutile fără cooptarea puterilor în ascensiune precum China sau India. Şeful Comisiei Europene a remarcat ,,progresul'' înregistrat la acest summit, deşi nu a fost decis nici un pas concret pentru combaterea efectelor poluării, aşa cum sperau organizaţiile ecologiste.
Reuniunea de la Washington survine în plină criză ruso-americană pe marginea planurilor de instalare a unui sistem de apărare anti-rachetă în estul Europei. Subiectul a fost discutat de cei trei leaderi, iar Bush a încercat să reasigure Moscova că scutul care va fi instalat în Cehia şi Polonia vizează contracararea unor posibile atacuri cu rachetă lansate de state precum Iran sau Coreea de Nord. Bush s-a folosit de ocazie pentru a transmite preşedintelui Putin că existenţa scutului e şi în interesul Rusiei.
O reuşită a summit-ului poate fi considerată, însă, semnarea unui acord de tip ,,cer deschis'' de liberalizare a traficului aerian transatlantic, o măsură care vine, în special, în ajutorul companiilor aeriene europene.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
