money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Concurenţa analizează preluarea unor active Ozone de către Advent

Publicat la 08.09.2009, 13:36:15

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Concurenţa analizează preluarea unor active Ozone de către Advent
Urmărește money.ro pe Google News
"Autoritatea de concurenţă analizează operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice. O decizie cu privire la aceastǎ operaţiune urmeazǎ a fi luată, conform prevederilor legale, în termen de 30 de zile de la data la care notificarea va deveni consideratǎ efectivă", se arată în comunicatul Consiliului Concurenţei.

Conform dispoziţiilor Legii concurenţei (nr. 21/1996), sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei operaţiunile de concentrare economică ce depăşesc pragurile valorice prevăzute de lege. Acestea sunt îndeplinite dacă cifra de afaceri cumulată a agenţilor economici implicaţi într-o operaţiune de concentrare economică depăseşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi există cel putin doi agenţi economici implicaţi în operaţiune care să realizeze pe teritoriul României, fiecare in parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro.

În anul 2008 grupul Advent a dobândit controlul atât asupra producătorului român de medicamente Labormed Pharma SA, cât şi asupra distribuitorilor Labormed Pharma Trading SRL şi Coral International SA, printr-o operaţiune autorizată de Consiliul Concurenţei prin Decizia nr. 9/19.02.2008 .

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite