money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Condamnare pronunţată într-un caz celebru de corupţie din Bulgaria, înainte de raportul CE

Publicat la 31.05.2008, 12:25:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Condamnare pronunţată într-un caz celebru de corupţie din Bulgaria, înainte de raportul CE
Dimitrov a fost condamnat pentru evaziune fiscală, pentru că nu şi-a declarat conturile din Austria în care se aflau cinci milioane de euro, între 2003 şi 2006.

El fusese arestat în 2006, după ce autorităţile bulgare au fost sesizate de serviciile speciale austriece. În urma percheziţiilor desfăşurate în Bulgaria, poliţia a anunţat, pe de altă parte, că a găsit echivalentul a 1,3 milioane de euro într-un seif.

Cât timp a condus compania de încălzire de la Sofia, Dimitrov a cumpărat în numele acesteia un avion şi alte echipamente costisitoare pe care le utiliza el însuşi, a constatat poliţia. Dimitrov avea în birou un jacuzzi, o saună şi un echipament special de masaj pe care le cumpărase din bugetul primit de la primărie. În acest timp, locuitorii Sofiei care nu-şi plăteau la timp facturile pentru încălzire erau penalizaţi drastic şi chiar debranşaţi, iar un audit a descoperit că facturile pentru consumatorii casnici fuseseră încărcate cu peste 16 milioane de euro în doi ani.

Avocatul său, Lacezar Takov, a calificat verdictul drept "grav şi injust", şi a apreciat că acesta are legătură cu avertismentele şi "criticile care vin de la Bruxelles".

Membră a Uniunii Europene din 2007, Bulgaria aşteaptă la jumătatea lunii iulie, ca şi România, un raport de evaluare al Comisiei în ceea ce priveşte progresele sale în justiţie şi lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii. Sofia este criticată de Comisie, dar şi de diplomaţi şi analişti locali, pentru că nu a finalizat priocesele unor personaje-cheie din lumea crimei organizate, nici pe ale unor personalităţi corupte de la nivelurile superioare ale puterii.

Condamnarea intervine după ce în ultima vreme, avertismentele la adresa Bulgariei s-au înmulţit. Executivul UE a reţinut circa 500 de milioane de euro din fondurile de preaderare destinate Bulgariei în urma unor anchete referitoare la corupţie care au vizat agenţiile bulgare de plăţi şi a avertizat Sofia să-şi accelereze ritmul reformelor, în caz contrar riscând şi mai multe sancţiuni.

O sursă UE a declarat săptămâna trecută că Sofia riscă să piardă fondurile care i-au fost suspendate şi că urmează să fie monitorizată şi mai strict pentru cei 11 miliarde de euro pe care ar trebui să îi primească de la UE până în 2013.

Vineri, Ministerul Finanţelor a anunţat că pregăteşte amendamente care ar putea trimite la închisoare pentru 20 de ani orice persoană condamnată pentru sustragerea banilor UE.













Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite