“Majoritatea companiilor s-au finantat anul trecut in valuta, atat intern, cat si extern, ceea ce inseamna o expunere valutara foarte mare a acestora si ar putea pune in discutie riscul valutar”, a afirmat Dragulin, citat de Mediafax. Totusi, in conditiile unei cresteri consistente a dobanzilor la imprumuturile contractate, sectorul companiilor ar fi rezistent la socurile moderate, potrivit acestuia.
La nivelul total al companiilor, asteptarile bancilor erau de relaxare a conditiilor de creditare pentru primul trimestru al acestui an.
Pentru al doilea trimestru al acestui an se anticipeaza o crestere a restrictiilor la creditele pentru achizitii de locuinte si de terenuri, potrivit datelor prezentate de Dragulin.
“Principalele probleme legate de sectorul populatiei fata de sistemul bancar sunt cresterea puternica a creditului de consum si a scadentelor, precum si expunerea valutara. Cresterea costului de finantare reclama o preocupare si mai mare pentru gestionarea riscului de neplata”, a spus Dragulin.
Potrivit directorului general al recuperatorului Coface Romania, Cristian Ionescu, bancile, companiile de asigurari si de telecomunicatii au vandut anul trecut agentiilor de colectare creante neperformante in valoare de 138,5 milioane de euro, reprezentand credite neachitate cu o vechime de doi-trei ani.
Preturile tranzactiilor de vanzare-cumparare variaza intre 3% si 30%, in functie de varsta si valoarea creantelor, precum si de actiunile de colectare realizate anterior vanzarii.
Pe de alta parte, Romania nu are o problema a creditelor ipotecare, datorita reglementarilor bancare in domeniu, ceea ce face ca situatia sa fie diferita fata de Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie, unde exista o criza a pietei imobiliare, potrivit lui Georg Kovacs, managing partner al firmei de recuperare a creantelor EOS KSI Romania.
“Mai putin de 1% din creantele aflate in portofoliul nostru provin de la credite ipotecare”, a spus Kovacs. De altfel, imprumuturile ipotecare vor avea si in acest an un ritm de crestere important, peste cel inregistrat de creditele de consum, estimeaza economistul-sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel. “Cu toate acestea, inasprirea conditiilor de creditare, pe care este posibil sa o sesizam in urmatoarea perioada, va conduce la temperarea dinamicii creditelor pentru populatie”, a spus Anghel.



