În primele trei luni din 2008, Condmag a avut un profit de 1,33 milioane lei.
Totodată, afacerile companiei au avansat puternic în intervalul ianuarie - martie 2009, cu aproape 80%, până la 53,82 milioane lei (12,62 milioane euro), faţă de nivelul cifrei de afaceri din primul trimestru al anului trecut, de 30,11 milioane lei.
Dinamica puternic pozitivă a profitului a venit în contextul în care veniturile totale ale companiei au sporit cu 42% în primele trei luni din acest an, la 52,32 milioane lei (12,26 milioane euro), iar cheltuielile s-au majorat cu o treime, până la nivelul de 47,13 milioane lei (11,05 milioane euro).
În trimestrul I din 2008, încasările Condmag s-au ridicat 36,86 milioane lei, iar costurile la 35,31 milioane lei.
Condmag Braşov anticipează pentru acest an o creştere a profitului brut cu 26%, până la 13 milioane lei, în condiţiile în care veniturile totale ar putea stagna.
Condmag Braşov este specializată în construcţia de conducte magistrale de gaze, petrol, ţiţei, apă şi are în prezent un capital social de 17,28 milioane lei, divizat în 172,8 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei.
În structura acţionariatului Condmag, Dafora Mediaş are o deţinere de 43,66%, OGGBA van Herk BV deţine 10,61%, iar fondul de investiţii Artio Global Management (fostul Julius Baer) are mai puţin de 5% din acţiuni.
Ultima cotaţie a acţiunilor Condmag a fost de 0,3450 lei, în şedinţa de vineri a Bursei, ceea ce dă o capitalizare de 59,61 milioane lei (14,23 milioane euro). Titlurile Condmag se tranzacţionează la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul COMI.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.