Hidroelectrica va exploata, în 2025, 70% din potenţialul hidroenergetic al ţării, faţă de 50%, cât este amenajat în prezent, ceea ce va creşte producţia companiei cu 50%, de la 18 TWh la 24TWh, a declarat, luni, directorul general al Hidreoelectrica, Traian Oprea.
"În prezent, doar 50% din potenţialul hidroenergetic al ţării este amenajat, iar, potrivit strategiei de dezvoltare a Hidroelectrica, până în 2025 urmărim să punem în funcţiune noi capacităţi, astfel încât să amenajăm încă 20% din rezervele de potenţial. Pentru acest lucru, însă, trebuie să atragem investiţii imense", a declarat Oprea.
El a precizat că, în prezent, Hidroelectrica produce, în cele 304 hidrocentrale, 18,2 TWh, la o putere instalată de 6.338 MW, dar producţia se ma majora cu jumătate dacă strategia va fi implementată cu succes. "Peste zece ani, când vom exploata 70% din resursele hidroenergetice ale ţării, vom putea produce 24 TWh, la o putere instalată de 9.000 MW", a mai spus directorul general.
"Însă, pentru un echilibru în condiţiile unei producţii atât de mari, trebuie să existe un producător-consumator care să intervină, astfel că reluăm ideea construirii hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti", a precizat Oprea, adăugând că, în acest sens, Hidroelectrica a angajat, în parteneriat cu Banca Mondială, un consultant internaţional.


