Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţan (ISJ) Vaslui a fost înlocuită vineri, printr-un ordin al ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, transmite corespodnentul NewsIn.
Deciziile de eliberare din funcţie a inspectorului general, Florin Ciurariu, şi ale adjuncţilor Gheorghe Ciobanu şi Dorel Juverdeanu au ajuns la sediul instituţiei, cu o zi după punerea în aplicare a acestora.
“Am aflat azi, că de ieri (joi, n.r.) nu mai sunt inspector general, cam aşa se poate spune. Practic ne aşteptam, nu este o surpriză acest lucru, dar normal ar fi fost, să fim anunţaţi din timp, nu după intrarea în vigoare a ordinului emis de ministru. M-am trezit că de fapt azi nu trebuia să vin la inspectorat, sunt în vizită. Nu e nicio problemă, mă voi întoarce la catedră, dar pentru a nu perturba acum orarul, îmi voi lua concediu fără plată şi voi reveni la catedră din anul şcolar următor”, a declarat vineri, Florin Ciurariu.
La conducerea ISJ Vaslui au fost numiţi Vasile Mariciuc, pe postul de inspector general, iar adjuncţi, au fost numiţi, Gabriela Plăcintă şi Cristian Popa. Noii şefi ai ISJ Vaslui sunt membri PSD.





