money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Conducerea Rulmentul Brasov a amanat dezbaterea lichidarii pentru 15 februarie

Publicat la 08.02.2007, 14:44:07

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Conducerea Rulmentul Brasov a amanat dezbaterea lichidarii pentru 15 februarie
Urmărește money.ro pe Google News

Membrii consiliului de administraţie al Rulmentul Braşov întruniţi joi, pentru a discuta despre declanşarea procedurii de dizolvare şi lichidare voluntară, au hotărât amânarea şedinţei pentru 15 februarie, din cauza lipsei unor membri ai conducerii, a informat, joi, un comunicat al Bursei.

Şedinţa a avut pe ordinea de zi 'Declanşarea procedurii de dizolvare şi lichidare voluntară a societăţii' şi a fost convocată de acţionarul majoritar al companiei, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), pe baza rezultatelor financiare realizate de societate.

Doi dintre membrii consiliului, Nicolae Rusu şi Adrian Trandafir, au absentat de la şedinţă, iar, drept urmare, la propuinera unui membru al conducerii, participanţii au votat, în unanimitate, amânarea şedinţei pentru 15 februarie, se menţionează în comunicat.

Titlurile Rulmentul Braşov au fost oprite de la tranzacţionare înaintea debutului şedinţei de joi, potrivit reglementărilor Bursei.

Rulmentul Braşov a înregistrat în trimestrul al treilea din 2006 o pierdere de 10,59 milioane lei (2,99 milioane euro), dublă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când societatea a raportat o pierdere de 4,90 milioane lei. În cel de-al treilea trimestru din 2006, cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 3,6% faţă de acelaşi interval din 2005, până la 26,26 milioane lei (7,41 milioane euro).

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite