Conferința ”Ai copil. Învață să fii părinte!” face parte dintr-o serie de evenimente bi-anuale, organizate în Iaşi şi Bucureşti, cu perspectivă de extindere şi în alte oraşe din ţară.
Conferința de la București vine la două săptămâni după ce primul eveniment din seria ”Ai copil. Învață să fii părinte!” a avut loc la Iași, pe 2 aprilie, în prezența a 350 de participanți.
Agenda conferinţei de la București cuprinde intervalul orar 10:00 – 19:00, timp în care cei aproximativ 300 de participanţi vor interacţiona cu medici, psihologi, specialişti în comunicare şi formare şi teologi. La finalul celor 6 sesiuni ale conferinţei, părinţii participanţi vor fi iniţiati în regulile de bază ale igienei relaţionale, vor afla care sunt efectele patologice ale aditivilor alimentari şi alimentelor rafinate, vor conştientiza importanţa şi impactul emoţiilor în relaţia cu copilul şi vor afla cum pot creşte un copil autonom, conştient de propriile nevoi, cât şi de nevoile celor din jur.
Primii 50 de părinţi care cumpără bilet îşi pot înscrie copiii la Atelierele de Creativitate şi Mindlab, care se vor desfăşura în paralel cu sesiunile conferinţei.
„În ritmul alert şi în vâltoarea informaţională de azi îţi e din ce în ce mai greu să discerni “ce e cu adevărat mai bun”, aşa încât copilul tău să devină sănătos, autonom, responsabil şi iubitor, cu stimă de sine, echilibrat, nonviolent şi să se bucure de viaţă în orice împrejurare. Conferinţa „Ai Copil. Învaţă să fii părinte” este primul pas spre misiunea de a crea o comunitate de părinţi implicaţi, care caută soluţii viabile şi cu sens, aşa încât copiii lor să devină oameni cu adevarăt, împliniţi şi bucuroşi în realitatea secolului 21.”, a declarat Cristina Gheorghe, Director Executiv al Fundaţiei Varlaam Mitropolitul.
Conferinţa din București are ca partener Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Sponspori: Microsoft şi Milli. Parteneri Media: TVR și Radio Itsy Bitsy.
Conferinţa Părinţilor Isteţi: „Ai Copil. Învaţă să fii părinte”
Publicat la 14.04.2011, 08:55:11
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
