Conferinţa „RoInvest” – Smedoiu (Deloitte România): Pe zona de alocări de fonduri pentru mediul privat, prin PNRR, sunt aproximativ 40 de apeluri. Din zona celor cu foarte mare succes au fost alocările pe zona de energie regenerabilă
Publicat la 25.09.2023, 07:36:00
Alexandra Smedoiu a explicat la Conferinţa Roinvest – Ediţia a IV-a, organizată de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox, cum s-a văzut PNRR din perspectiva mediului de afaceri.
“Aş spune că ceea ce am văzut a fost că peste 80 la sută din fonduri au fost, de fapt, alocate instituţiilor statului, ceea ce a însemnat că mediul privat s-a putut constitui ca furnizor al contractelor derulate prin fonduri atrase prin PNRR de către instituţiile de stat”, a afirmat Alexandra Smedoiu.
Ea a menţionat că zonele de interes sunt de construcţii şi energii regenerabile, unde au fost alocări importante de fonduri.
“Pe zona de alocări de fonduri pentru mediul privat, prin PNRR, sunt aproximativ 40 de apeluri. Din zona celor cu foarte mare succes au fost iarăşi alocările pe zona de energie regenerabilă, din aria cu mai puţin succes au fost fondurile pentru listarea la Bursă, apel care se va redeschide spre finalul anului, odată cu succesul Hidroelectrica, antreprenorii au prins curaj pentru finanţarea pe bursă şi că vor aplica şi la aceste fonduri ca ajutor pentru listare”, a mai explicat Alexandra Smedoiu.
Ea a menţionat că alte apeluri se vor deschide în perioada următoare.
“Domeniile de interes pentru perioada următoare şi pentru aceste apeluri viitoare sunt cu predilecţie câteva. Ar fi zona de educaţie şi aici vorbim despre diverse proiecte de digitalizare a procesului de învăţare, de formare. O altă zonă care va primi fonduri este zona de management al deşeurilor. În continuare, zona de energii regenerabile va fi de asemenea vizată de aceste fonduri. Şi aici pot fi diverse exemple, inclusiv, spre exemplu, biogazul. Digitalizarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi aici, la întreprinderi mici şi mijlocii, din perspectiva fondurilor, trebuie să nu ne gândim doar la acea categorie de întreprindere numită micro-întreprindere, pentru că definiţia în scopul acestor fonduri este una mult mai largă şi poate să cuprindă companii mijlocii sau unele chiar mari după cifra de afaceri”, a mai transmis Alexandra Smedoiu.
Parteneri ai evenimentului sunt , , şi .
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
