Conflictul de la Halele Ford: Nicușor Dan a fost învins în instanță
Publicat la 01.07.2019, 10:44:07
Curtea de Apel București a admis recursurile declarate împotriva sentinței pronunțate în fond în dosarul 26421/3/2018, unde Nicușor Dan (prin Asociația Salvați Bucureștiul și Asociația SOS Orașul) solicitase suspendarea lucrărilor la proiectul One Floreasca City. Astfel, instanța de recurs a casat sentința profund nelegală pronunțată în fond de Tribunalul București și, în rejudecare, a respins în totalitate cererea de suspendare a actelor administrative în baza cărora se începuse deja edificarea proiectului.
„Proiectul pe care a încercat să îl stopeze Nicușor Dan este de fapt unul cât se poate de benefic pentru comunitatea locală, readucând publicului o zonă aflată în paragină de peste 20 de ani și transformând la cele mai înalte standarde de calitate o platformă industrială într-o zonă rezidențială și comercială”, spune Andrei Diaconescu, managing partner și unul dintre fondatorii One United Properties.
Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală alături de Asociația Pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Național și Cultural solicitaseră instanței suspendarea autorizației de construire.
În contextul acestei decizii definitive, One United dorește să transmită încă o dată că toate actele administrative aferente tuturor investițiilor sale, finalizate sau aflate în dezvoltare, sunt obținute cu respectarea strictă a tuturor prevederilor legale în materie de urbanism și mediu, iar toate proiectele sunt edificate la cele mai înalte standarde de siguranță și calitate.
Articolul integral pe ECONOMICA.NET
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
