Putin a spus că, din contră, un flux prea mare de investiţii ar putea avea efecte negative asupra economiei ruse. "Anul 2007 a fost pozitiv, cu intrarea a 81 miliarde de dolari. Anul acesta ne vom situa în jurul sumei de 45 miliarde de dolari", a spus Putin.
"De fapt, nu avem nevoie de mai mult, penmtru că ne-ar creşte prea mult lichidităţile, iar inflaţia ar fi alimentată. În opinia mea, nu există niciun efect al crizei din Caucaz asupra investiţiilor străine din Rusia", a subliniat el.
Preşedintele Dmitri Medvedev a declarat vineri că economia Rusiei rămâne atractivă, în pofida unei scăderi a indicilor la Bursa de la Moscova de 40% de la începutul anului şi 26% de la declanşarea conflictului cu Georgia.
Putin a reafirmat că Rusia îşi va îndeplini obligaţiile ce decurg din acordurile încheiate cu UE. "Considerăm aceste acorduri ca fiind foarte importante. Apreciez marele rol de pacificator al preşedintelui francez Sarkozy în calitate de preşedinte al UE. Vom respecta aceste acorduri, dar trebuie ca şi partenerii europeni să le respecte", a subliniat el.
Sursa: NewsIn
Conflictul georgian nu a avut niciun efect asupra investiţiilor străine în Rusia, declară Putin
Publicat la 13.09.2008, 12:29:24
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
