Acordul presupune desemnarea unui aşa-numit “ţar al industriei auto”, care ar putea forţa companiile General Motors Corp. (GM) şi Chrysler LLC să îşi declare falimentul, în cazul în care nu întocmesc un plan de restructurare până în 31 martie, potrivit unui oficial al administraţiei Bush.
“Munca grea a dat roade”,a declarat senatorul democrat Carl Levin. “Planul ne aduce aproape de obiectiv, însă, pentru a-l atinge, va fi nevoie de mari eforturi, în special în Senat, unde avem nevoie de 60 de voturi”, a spus acesta.
GM şi Chrysler au anunţat că au nevoie de un ajutor combinat de cel puţin 14 miliarde dolari pentru a putea continua operaţiunile până pe 31 martie.
Până marţi seară, discuţiile au fost încetinite de diverse dispute, precum cererea democraţilor ca firmelor auto ce primesc ajutoare de la guvern să renunţe la procesele ce contestă regulile privind emisiile de dioxid de carbon. Un oficial al administraţiei a anunţat că prevederea a fost eliminată.
“Facem progrese şi suntem optimişti că vom ajunge la compromisuri rezonabile ce vor proteja contribuabilii şi vor asigura viabilitatea pe termen lung a companiilor auto americane”, a declarat Nadeam Elshami, purtător de cuvânt al preşedintele democrat al Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi,
Liderii congresului urmează să voteze miercuri, odată cu întocmirea versiunii finale a propunerii. Directorul executiv al GM, Rick Wagoner, declara anterior că falimentul ar presupune lichidarea, din moment ce clienţii vor refuza să cumpere vehiculele companiilor ce nu ar putea emite garanţii sau furniza piese de schimb.
GM, Chrysler şi Ford Motor Co. au solicitat ajutor guvernamental de 34 miliarde dolari, suma fiind cu aproape o treime mai mare faţă de programul Departamentului Energiei, de 25 miliarde dolari, finanţat de Casa Albă pentru sprijinirea producţiei de vehicule eficiente energetic.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.