Valoarea totală a schimburilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în perioada 12-16 martie, a fost de 245,5 milioane lei (72,8 milioane euro), în scădere cu 19,3% faţă de săptămâna anterioară, din cauza conjucturii internaţionale şi a instabilităţii politice interne, spun brokerii.

Valoarea de piaţă a companiilor listate, descrisă de capitalizarea bursieră, a scăzut cu 0,5% faţă de săptămâna anterioară, de la 77,37 miliarde lei până la 76,96 miliarde lei, la sfârşitul şedinţei din 16 martie.

"Bursa a înregistrat o săptămână extrem de volatilă, mai ales pe titlurile lichide (blue-chips), piaţa înregistrând un şoc în şedinţa de miercuri, pe fondul unei conjuncturi internaţionale nefavorabile", a declarat Mihai Piscan, broker la Intercapital Invest. "În următoarea săptămână este posibil să asistăm la o volatilitate crescută a titlurilor listate", a adăugat Piscan.

La scăderile înregistrate pe pieţele internaţionale care, în perioade de incertitudine pe piaţa internă, par a constitui un reper pentru investitorii autohtoni, s-a adăugat un alt factor, cel politic, discuţiile contradictorii apărute în cadrul alianţei DA cu privire la amânarea alegerilor europarlamentare, susţin analiştii de la compania de consultanţă KTD Invest.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, s-a depreciat cu 0,76%, de la 8.623,14 puncte, în şedinţa din 9 martie, până la 8.557,94 puncte. Deprecierea s-a datorat evoluţiei acţiunilor BRD SocGen, Oltchim şi Antibiotice.

Indicele BET-C, care arată evoluţia de ansamblu a bursei, a scăzut cu 0,67%, de la 5.534.87 puncte până la 5.534,87 puncte, la sfârşitul ultimei şedinţe a săptămânii.

Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena şi reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate zece companii listate (BRD SocGen, Banca Transilvania, Rompetrol Rafinare Constanţa, SNP Petrom, Impact, Banca Comercială Carpatica, Antibiotice, Flamingo Internaţional, Transelectrica şi Compa), a scăzut cu 0,65%, de la 19.513,44 puncte, până la 19.386,08 puncte.

Indicele societăţilor financiare de investiţii, BET-FI, a scăzut în perioada 12-16 martie cu 3,66%, de la 56.896,93 puncte, în şedinţa din 9 martie, până la 54.812,08 de puncte, la sfârşitul şedinţei din 16 martie. "Evoluţia celor cinci titluri financiare, în ultima şedinţă a săptămânii a fost influenţată de declaraţiile privind deţinerile de peste 1% din capitalul societăţilor, publicate de BVB joi seara", consideră analiştii de la KTD Invest.

Valoarea totală a schimburilor cu acţiunile societăţilor financiare a fost de 128,04 milioane lei, reprezentând peste 52,15% din rulajul total al pieţei.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au ocupat primul loc în preferinţele investitorilor, cu tranzacţii de peste 38,94 milioane lei, realizând 15,8% din rulajul total al bursei. Cotaţia SIF5 a scăzut cu 6,15%, de la 3,09 lei/acţiune în şedinţa din 9 martie, până la 2,09 lei la sfârşitul ultimei şedinţe a săptămânii.

SIF Moldova (SIF2) a ocupat poziţia secundă în clasamentul lichidităţii, cu tranzacţii ce au totalizat 34,7 milioane lei, adică 14,1% din rulajul total al bursei în perioada analizată. Acţiunile SIF2 s-au depreciat cu 5,84%, de la 2,74 lei, până la 2,58 lei/acţiune.


Sursa: NewsIn