money.ro
Actualitatemoney.ro

Consens înainte de G20: Bonusurile bancherilor, legate de profit

Publicat la 20.09.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Consens înainte de G20: Bonusurile bancherilor, legate de profit

“Ştim că avem multe lucruri de făcut, împreună cu celelalte naţiuni ale lumii, pentru a consolida regulile care guvernează pieţele financiare şi pentru a ne asigura că nu ne vom mai regăsi niciodată în situaţia dramatică în care ne-am aflat în urmă cu exact un an”, a spus Obama.

Europenii par a se fi lăsat convinşi să susţină propunerea americanilor de a stabili un raport just între nivelul compensaţiilor plătite bancherilor şi al capitalului deţinut de angajator, după ce mult timp s-au pronunţat în favoarea plafonării primelor. În cadrul Consiliului European de la mijlocul săptămânii trecute, liderii statelor membre ale UE au cerut ca nivelul compensaţiilor să fie legat de performanţele băncii, iar bonusurile să nu mai fie garantate. Dintre ţările UE, doar Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Suedia, în calitate de deţinătoare a preşedinţiei UE, vor fi prezente şi la Pittsburgh.

Şi Statele Unite susţin cele două principii. Secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, a propus recent ca acţiunile să deţină o pondere mult mai mare în pachetul salarial al bancherilor. Pe de o parte, variaţia acţiunilor pe burse constituie un indicator al performanţei bancherilor la conducerea instituţiei, iar pe de altă parte, titlurile pot fi recuperate de către companie. La un an de la colpasul Lehman Brothers şi după uriaşele injecţii de capital realizate din bani publici în băncile private, liderii G20 acuză faptul că membrii comunităţii bancare “nu au învăţat nimic din cea mai gravă criză din ultima sută de ani”.

De altfel, preşedintele Obama a recunoscut că i se pare “ruşinoasă” atitudinea bancherilor şi le-a cerut să sprijine eforturile guvernului de a crea pieţe financiare sigure pentru lumea de mâine. Criza finanaciară din ultimii doi ani confirmă “nocivitatea” riscurilor încurajate de politica de premiere, scrie Bloomberg.

În numeroase cazuri din sectorul creditelor, angajaţii băncilor primeau bonusuri în funcţie de cantitatea de dosare aprobate. Multe dintre aceste dosare s-au dovedit ulterior aducătoare de credite neperformante.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite