”Consiliul Concurenţei a sancţionat nouă companii active pe piaţa comercializării de maşini, utilaje şi echipamente specializate agricole din România cu amenzi în valoare totală de 126.981.967 lei (aproximativ 26,5 milioane euro). În urma investigaţiei, declanşate în 2017, autoritatea de concurenţă a constatat că cele 9 companii au fixat preţurile de vânzare pentru produsele marca 'Claas' şi, respectiv, 'Amazone', în perioada 2014-2018”, arată autoritatea de concurenţă.
Astfel, în contextul înfiinţării, la nivelul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a unei baze de date cu preţuri de referinţă pentru finanţarea din fonduri europene a proiectelor în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, companiile au stabilit împreună preţurile, astfel încât să nu se concureze.
Companiile sancţionate sunt: Claas Globa Sales GmbH, cu 65.644.483 lei (13,73 milioane euro), Amazonen-Werke H. Dreyer GmbH&Co.KG, cu 28.746.093 lei (6,01 milioane euro), Claas Regional Center South East Europe, cu 20.563.470 lei (4,3 milioane euro), Serv Class, 4.163.368 lei (871.125 euro), Agrocomert Holding, cu 2.767.834 lei (579.129 euro), Proinvest, cu 2.667.877 lei (558.215 euro), Proagroservice, cu 1.264.093 lei (264.493 euro), Ursa Mare Comprod, 850.699 lei (177.996 euro), Tehnoland, cu 314.046 lei (65.710 euro).
Companiile Agrocomert Holding şi Ursa Mare Comprod au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor.



