Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Condmag de către Dafora
Publicat la 29.11.2007, 14:43:45
Potrivit comunicatului, CC a efectuat o analiză a concentrării economice din care a rezultat că această operaţiune nu are ca efect crearea sau consolidarea unei poziţii dominante pe pieţele relevante.
Consiliul Concurenţei a sancţionat, în această lună, compania SC Dafora SA, cu o amendă în valoare de 151.557 lei, pentru că nu a notificat concetrarea economică realizată prin dobândirea controlului asupra S.C. Condmag SA. Potrivit instituţiei, sancţiunea aplicată în acest caz are un caracter procedural, omisiunea unei notificări nefiind o practică anticoncurenţială.
Operaţiunea de concentrare economică a fost realizată în data de 9 mai 2007. Conform Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, părţile implicate au obligaţia să înainteze autorităţii de concurenţă notificarea operaţiunii, în termen de 30 zile, de la data semnării actului juridic prin care se realizează o concentrare economică.
SC Dafora SA este activă în principal pe piaţa serviciilor anexe extracţiei petrolului şi gazelor naturale, exclusiv prospecţiunile.
Societatea achiziţionată, SC Condmag SA, este specilizată în construcţia de conducte magistrale de gaze, ţiţei, fluide şi a instalaţiilor aferente acestora.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
