Preşedintele Consiliului Concurenţei, Gheorghe Oprescu, a declarat printr-un comunicat că, având în vedere importanţa deosebită a pieţei imobiliare pentru economia naţională şi pentru marea majoritate a consumatorilor români, demersul instituţiei pe care o conduce are ca obiective principale analizarea structurii pieţei şi a mecanismelor de funcţionare a acesteia.
Tototdată, Oprescu a precizat că măsura are menirea de a stimula transparenţa pe această piaţă prin informarea opiniei publice în legătură cu concluziile raportului de investigaţie. Consiliul Concurenţei aminteşte că bunurile imobiliare reprezintă între jumătate şi două treimi din averea totală a majorităţii economiilor europene, iar cea mai importantă tranzacţie financiară pe care un consumator obişnuit o realizează pe parcursul vieţii este cumpărarea sau vânzarea unei locuinţe. Decizia autorităţii vine după ce Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, s-a arătat nemulţumit de lipsa unor date concrete din sectorul imobiliar şi a spus că se va întâlni cu reprezentanţii notarilor pentru a discuta despre datele statistice furnizate de aceştia privind piaţa imobiliară.
La rândul său, Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate sau afectate de anumite situaţii de pe piaţa imobiliară să comunice informaţiile de care dispun în legătură cu activitatea de tranzacţionare a bunurilor imobile.
Consiliul Concurenţei analizează piaţa imobiliară
Publicat la 09.04.2008, 11:33:42
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
