money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Consiliul Concurenţei întârzie formularea unei concluzii în urma anchetei privind scumpirea carburanţilor

Publicat la 18.07.2008, 15:50:35

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Consiliul Concurenţei întârzie formularea unei concluzii în urma anchetei privind scumpirea carburanţilor

De câte ori, în ultimele săptămâni, vi s-a întâmplat să auziţi despre scumpirea carburanţilor? De foarte multe ori. Motivate sau nu, creşterile de preţuri la benzină şi motorină influenţează întreaga piaţă românească. Deşi Consiliul Concurenţei a început încă din 2005 o anchetă pe piaţa petrolului, ea nu a dus la niciun rezultat până în acest moment.

"În condiţiile în care există creştere mondială a petrolului cred că trebuie să ai dovezi foarte bine formulate pentru a construi un astfel de caz care să reziste în justiţie," a declarat Gheorghe Oprescu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a cerut în repetate rânduri lămuriri cu privire la preţurile practicate de companiile din domeniul petrolier. El i-a solicitat Consiliului Concurenţei să întocmească o concluzie la ancheta începută, dar însă fără să aibă succes.

"Este dreptul ministrului să spună ceea ce este necesar. Consiliul Concurenţei poate interveni în limitele atribuţiilor legale pe care le are," a precizat Gheorghe Oprescu.

Concluzia: Ministerul Economiei avertizează, Consiliul Concurenţei monitorizează, iar preţurile cresc în continuare. Soluţii ar fi totuşi. Una dintre ele stă chiar în legea Concurenţei. Potrivit articolului patru punctul 2, "Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de cate cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe". O astfel de măsura a fost luată în 1997, pe piaţa uleiului. Preţurile au fost îngheţate, la decizia Guvernului. Efectul a fost că a doua zi, uleiul a dispărut de pe rafturile magazinelor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite