În cadrul acestei investigaţii, inspectorii Consiliului Concurenţei au realizat o serie de inspecţii inopinate la sediile părţilor implicate, se arată într-un comunicat transmis joi de autoritatea de concurenţă.
"Este pentru prima oară când se foloseşte acest instrument, numit inspecţie inopinată, în cazul unei operaţiuni de concentrare economică. Însă nerespectarea obligaţiei de a nu implementa o concentare economică înainte de autorizarea acesteia de către Consiliul Concurenţei reprezintă o încălcare gravă a regulilor privind controlul fuziunilor şi achiziţiilor. De aceea, Consiliul Concurenţei va utiliza toate instrumentele disponibile pentru a se asigura că agenţii economici respectă aceste reguli", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
SC Ozone Laboratories Pharma SA şi Perpetuem Limited, societăţi aparţinând grupului Advent, au notificat Consiliului Concurenţei operaţiunea de concentrare economică prin care au dobândit controlul asupra unor active aparţinând Ozone Laboratories SRL şi unor afiliaţi ai acesteia.
Conform dispoziţiilor Legii Concurenţei (nr. 21/1996) este interzisă punerea în practică a unei operaţiuni de concentrare economică până la emiterea unei decizii de către Consiliul Concurenţei. Până la obţinerea deciziei din partea autorităţii de concurenţă, agenţii economici implicaţi pot lua numai acele măsuri care nu sunt ireversibile şi care nu modifică definitiv structura pieţei.
În România, Grupul Advent mai controlează producătorul de medicamente Labormed Pharma SA şi distribuitorul acestuia Labormed Pharma Trading SRL, producătorul de vopsele Dufa Deutek SA şi producătorul de cărămizi Ceramica SA.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea Înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comentează şi tu!