money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Consiliul Concurenţei nu va interveni în preluarea IIRUC Service de către Raiffeisen Informatik

Publicat la 18.02.2008, 13:40:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Consiliul Concurenţei nu va interveni în preluarea IIRUC Service de către Raiffeisen Informatik

Potrivit unui comunicat de presă emis luni de autoritatea de concurenţă, "operaţiunea notificată nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de prag prevăzute de Legea concurenţei, agentul economic achizitor şi grupul din care acesta face parte nedesfăşurând activităţi economice în România".

Conform informaţiilor furnizate de Consiliul Concurenţei, pragurile valorice prevazute de lege au în vedere cifrele de afaceri ale agenţilor economici implicaţi în operaţiune, realizate atât la nivel mondial, cât şi pe teritoriul României.

"Astfel, potrivit dispoziţiilor Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei, pentru analiza compatibilităţii lor cu un mediu concurenţial normal numai concentrările economice care depăşesc pragurile valorice prevăzute de lege. Acestea sunt îndeplinite dacă cifra de afaceri cumulată a agenţilor economici implicaţi într-o operaţiune de concentrare economică depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi există cel puţin doi agenţi economici implicaţi în operaţiune care să realizeze pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro", se precizează în comunicatul de presă.

IIRUC Service este o societate activă pe piaţa serviciilor IT, pe piaţa comercializării echipamentelor IT, pe piaţa serviciilor de întreţinere şi reparaţii a maşinilor de birou, de contabilizat şi a calculatoarelor.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite