money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Consiliul Concurenţei: Ordonanţa privind contractele de credit a adus clienţilor bancari economii de peste 37 milioane euro

Publicat la 01.10.2011, 10:19:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Consiliul Concurenţei: Ordonanţa privind contractele de credit a adus clienţilor bancari economii de peste 37 milioane euro

 

"OUG 50/2010 a fost una dintre rarele ocazii când România a fost în avangarda Europei'', a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Acesta a explicat că, spre deosebire de situaţia din Europa, în România ordonanţa se aplică atât creditelor în derulare, cât şi creditelor cu garanţie imobiliară. Cu toate acestea, Chiriţoiu a ţinut să sublinieze că o mai multă flexibilitate din partea tuturor părţilor ar fi dus la un rezultat mai bun.
Studiul, realizat în colaborare cu BNR, prezentat sâmbătă de reprezentanţii autorităţii de concurenţă, se referă în principal la evaluarea efectelor implementării prevederilor art. 67 din OUG 50/2010 privind eliminarea sau, după caz, reducerea comisionului de rambursare anticipată la creditele acordate populaţiei. Eliminarea/reducerea comisionului de rambursare anticipată a interesat, în principal, două categorii de operaţiuni bancare: creditele de refinanţare şi rambursările anticipate - parţiale sau totale (rambursările în avans).  Citeste mai mult pe www.agerpres.ro

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite