O echipă FMI a purtat la jumătatea lui februarie negocieri, la Varşovia, cu oficiali ucraineni şi a evaluat realizările Ucrainei în funcţie de obiective stabilite în urmă cu un an, la adoptarea acestui ajutor, acordat în cadrul Mecanismului Lărgit de Credit (MEDC), eşalonat pe o perioadă de patru ani.
Această echipă FMI a arătat că autorităţile ucrainene au îndeplinut toate criteriile cantitative de performanţă - cu excepţia unei uşoare scăderi a veniturilor fiscale din cauza unor blocaje la frontieră - şi criteriile structurale prevăzute în vederea examinării.
Ea a evaluat la 486 de miliarde de dolari nevoile de reconstrucţie a Ucrainei.
Directoarea generală a FMI Kristalina Gheorghieva a salutat rezistenţa economiei ucrainene în 2023, însă a avertizat că ”restabilirea (Ucrainei) ar urma să încetinească în acest an” din cauza ”întârzierii finanţărilor externe”.


