Potrivit acestuia, preşedintele executiv va acţiona în baza mandatului dat de Consiliul Director. "Noi am lansat un fel de concurs, o sarcină pe care noi, Consiliul Director o avem să identificăm acea persoană care să poată prelua de la consiliu acea activitate de zi cu zi, de a merge la Parlament şi a reprezenta activitatea bancară în faţa comisiilor, de a merge la minister, de a merge la ANPC, da merge la unele întâlniri cu Banca Naţională a României, de a comunica cu presa", a spus Gheţea.
El a precitat că preşedintele executiv nu va avea altă sarcină, iar acesta va fi un salariat al ARB. "Orizontul de timp pentru alegea preşedintelui este de câteva săptămâni. Consiliul Director îl va selecta şi îl va numi", a mai spus Gheţea.
În ceea ce priveşte calităţile pe care preşedintele executiv trebuie să le îndeplinească, Gheţea a declarat că persoana respectivă trebuie să aibă experinţă bancară la nivel de conducător de bancă comercială, nu neapărat de preşedinte, dar de vicepreşedinte sau de director general adjunct. Astfel, noul preşedinte trebuie să fie un fost conducător de bancă sau unul care renunţă la actuala funcţie.
Gheţea a mai spus că statutul asociaţiei a fost modificat. "Conform noului statut, numărul de membri ai organului de conducere al asociaţiei a crescut de la cinci la şapte, iar denumirea s-a schimbat din Consiliu de Administraţie în Consiliu Director", a mai spus Radu Gheţea.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.