„A tot fluctuat prejudiciul, noi nu avem o valoare exactă a lui, nu avem nimic concret. Consiliul așteaptă o sentință definitivă și irevocabilă, după care va acționa în instanță separat!”, a declarat Cristescu, potrivit G4media.ro.

 

 

Un singur consilier al Opoziției, Bogdan Cocu (PNL) a ținut să riposteze, solicitând colegilor săi să voteze un amendament prin care constituirea în parte civilă să se facă acum, pentru a se putea profita de celeritatea procesului penal.

 

Colegii săi, în majoritate social-democrați, au votat împotrivă. Cocu a ținut să precizeze că atitudinea de acum a consilierilor județeni din Teleorman este trasă la indigo cu o atitudine a lor cu privire la dosarul TelDrum, unde, de asemenea, Consiliul Județean Teleorman a refuzat să se constituie parte civilă în procesul penal.

 

„Ce se întâmplă acum cu dosarul Belina este o reeditare a dosarului Teldrum. Ei au tras acum de timp și au făcut această hotărâre de Consiliu, pentru ca, în cazul în care va veni cineva să-i cerceteze pe viitor că nu au făcut demersuri pentru recuperarea prejudiciului să se spele pe mâini. Adică, în loc să se constituie în parte civilă acum și să beneficieze de celeritatea dosarului penal, ei vor să aștepte să se finalizeze definitiv dosarul penal, prin care se va stabili un prejudiciu și abia ulterior să se constituie în parte civilă. Asta înseamnă că abia peste doi sau trei ani, după ce se finaliza dosarul penal, județul își va putea recupera prejudiciul acesta uriaș”, a spus liberalul.