money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Consolidare pentru liderii pieţei de TV în noiembrie

Publicat la 01.12.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Consolidare pentru liderii pieţei de TV în noiembrie

Astfel, liderul pieţei de televiziune, Pro TV a înregistrat în luna noiembrie o medie de audienţă în creştere de la 3,1% la 3,2% şi o cotă de piaţă de 14,8%, în scădere faţă de octombrie, când a luat 15,7 procente din piaţă. Antena 1, postul care ocupă în continuare poziţia secundă, a înregistrat, de asemenea, o audienţă în creştere, de la 2,1% la 2,4%, şi o cotă de piaţă de 11,1%, faţă de 10,9%, cât a avut în octombrie.

Politicul, cap de afiş pentru posturile de ştiri

În noiembrie, cei mai mulţi români au stat cu ochii pe posturile de ştiri, fapt demonstrat de audienţele care au crescut, faţă de luna octombrie.
Alegerile au reprezentat, pentru televiziunile de profil, un adevărat maraton, printre dezbateri, politicieni, alegeri, dar fără a neglija fenomenele sociale şi economice. Totodată, acestea au avut programe speciale şi transmisiuni în direct ale unor momente urmărite, cum a fost exit poll-ul din primul tur de scrutin.

Astfel, postul de televiziune de ştiri Realitatea TV, care ocupă cea de-a treia poziţie în clasamentul general, a avut o creştere a audienţei de 0,4%, de la 1,2% la 1,6%. Totodată, Realitatea TV are o cotă de piaţă de 7,4%, faţă de 6,4% în octombrie.

Şi audienţa postului de ştiri Antena 3 este caracterizată tot de o creştere, de la 1% la 1,2%, iar cota de piaţă a ajuns la 5,6%, faţă de 5,4% cu o lună înainte. Locul al cincilea aduce şi singura schimbare din Top 10 posturi TV în noiembrie. Astfel, dacă în octombrie, televiziunea publică încheia Top 5 cu o audienţă medie în urban de 0,9%, acum se află pe cea de-a şasea poziţie, deşi are o audienţă de 1%.

Postul TV Acasă a înlocuit TVR 1, în condiţiile în care a înregistrat acelaşi rating ca televiziunea naţională, de 1%, dar are 1.000 de telespectatori în plus, respectiv 120.000 de persoane, faţă de 119.000 de persoane care au urmărit TVR 1.

Postul generalist Prima TV rămâne pe aceeaşi poziţie - a şaptea, ca şi în octombrie, dar înregistrează o audienţă medie în urmă mai mare cu 0,2%, de la 0,8% la 1%. Pe locul opt se află Kanal D (0,8%), urmat de Naţional TV (0,8%) şi de Disney (0,5%).

Audienţa generală creşte cu peste 2%

Evoluţia din luna noiembrie se înscrie în tendinţa de creştere care s-a făcut simţită şi în luna octombrie. Atunci, cele mai multe dintre posturile mari de televiziune au înregistrat creşteri importante de audienţă, iar consumul general de TV a crescut cu peste două puncte de rating, în comparaţie cu luna septembrie, de la 14,2% la 16,5%. Ultima lună de toamnă a adus cu ea, la capitolul consum de televiziune, o creştere de peste două puncte, de la 16,5% în octombrie, la 18,9%.

În primele 11 luni ale anului, clasamentul audienţelor pe publicul urban are pe primul loc acelaşi post, Pro TV, cu o medie de audienţă de 2,9%. Acesta este urmat de Antena 1, cu 2,2%, şi de televiziunea de ştiri Realitatea TV, cu 1,2%. Posturile Acasă TV şi TVR 1 s-au plasat pe locurile al patrulea şi al cincilea în clasamentul pe primele 11 luni din 2009, cu ratinguri de 1%, respectiv 0,9%. Prima TV ajunge în clasament la 11 luni pe cea de-a şasea poziţie în clasamentul urban, cu o medie de 0,9%. Kanal D pierde un loc şi ajunge pe şapte, tot cu 0,8%, însă cu 98,000 de telespectatori, faţă de 99,000 cât înregistrează Prima TV. Antena 3 a înregistrat în cele peste trei trimestre din 2009 un rating mediu de 0,8%, fiind urmat de OTV şi de Naţional TV, ambele cu 0,6%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite