Potrivit analiştilor imobiliari, cererea de spaţii de birouri vine în mod special din direcţia companiilor foarte mari, de tipul multinaţionalelor, dar şi al celor medii.
Proiectele anunţate spre finalizare în 2007 vor aduce pe piaţă circa 210.000 mp spaţii de birouri, iar alţi 300.000 mp vor fi livraţi în 2008. Potrivit companiei de consultanţă imobiliară Colliers, din stocul de spaţii de birouri pentru acest an, 67% este deja preînchiriat, iar din cel pentru anul viitor, 57% este acontat, pentru unele proiecte fiind întocmite chiar liste de aşteptare cu potenţiali chiriaşi.
"Rata de neocupare este foarte mică. În prezent, stocul de spaţii de birouri este de 450.000 metri pătraţi, iar un procent de 99,98% este deja închiriat. În plus, tot ceea ce va apărea pe piaţă în materie de spaţii de birouri în următorii doi ani este deja acontat de unele companii. Analiştii imobiliari susţin că multe proiecte vor fi localizate în zonele de nord şi de vest şi tot mai puţine spaţii de birouri vor fi ridicate în centrul capitalei.
Pentru perioada 2008-2009, Colliers estimează o reducere a chiriilor la spaţiile de birouri de la 20-22 euro/mp/lună în prezent, la 18-20 euro/mp/lună în centru şi de la 14-18 euro/mp/lună în zonele secundare la 12-14 euro/mp/lună în celelalte locaţii.
Daca cercetam piaţa imobiliara din Romania, observam ca în privinta pretului unei locuinte exista o situatie paradoxală. O casă cumpărată în urma cu un an va avea un preţ de vânzare mult mai mare anul următor, indiferent dacă vorbim despre locuinţele construite în urmă cu 50 de ani sau despre cele noi. Totuşi sunt mulţi factori care duc la scumpirea locuinţelor de la an la an.
Lipsa apartamentelor libere şi a terenurilor de constructii, precum şi salariile mici pentru muncitorii calificaţi de pe piata de profil sunt câţiva dintre factorii care duc la scumpirea locuinţelor, potrivit aceluiaşi studiu realizat de compania imobiliară EuroMetropola.
Construcţia de birouri îşi menţine randamentul ridicat în Bucureşti
Publicat la 22.08.2007, 07:44:23
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
WARO – Watching Romania aduce la București prima ediție a unui eveniment internațional dedicat orologeriei independente
Cele mai citite
- 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
- 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
- 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
- 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
- 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
Newsletter zilnic money.ro
Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.
