Departamentul Comerţului a anunţat marţi că numărul de case pentru care lucrările de construcţie au fost demarate în iulie a scăzut cu 1%, la un nivel ajustat sezonier de 581.000 unităţi, cu mult sub estimările pieţei, de 600.000 unităţi.
Numărul de case pentru care lucrările de construcţie au început în iunie a fost revizuit în urcare, la 587.000 unităţi, de la nivelul anterior de 582.000 unităţi.
Numărul de locuinţe pentru o singură familie a căror construcţie a început în iulie, ce reprezintă cel mai afectat sector din piaţa ipotecară, a crescut cu 1,7%, la un nivel anual de 490.000 unităţi, cel mai înalt din luna octombrie.
"Sectorul locuinţelor pentru o singură familie a continuat să crească, iar aceasta a fost vestea pozitivă adusă de raport" , a declarat Michelle Meyer, economist în cadrul Barclays Capital.
Chiar dacă datele indică o posibilă ieşire din recesiune, analiştii au avertizat că revenirea va fi slabă, în contextul în care accentuarea şomajului a redus cheltuielile de consum.
Faţă de iulie anul trecut, numărul lucrările de construcţie începute au scăzut cu 37,7%. Numărul autoizaţiilor de construcţii a scăzut în iulie cu 1,8%, la 560.000 unităţi, şi a scăzut cu 39,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Totalul de locuinţe aflate în construcţie a scăzut în iulie la un minim record de 609.000, în timp ce numărul de proiecte autorizate, dar nedemarate, a scăzut la 102.300.
Construcţiile de case din SUA au scăzut în iulie
Publicat la 18.08.2009, 14:33:08
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
